Resturi sau mâncare bună?’ (II)

În cadrul proiectului Eathink 2015 ,,Resturi sau mâncare bună?’’, noi, elevii claselor a VI-a și a VII-a B din Colegiul Național Emil Racoviță București, am învățat că noi avem tot ce ne dorim, pe când alți copii nu își pot procura nici măcar lucrurile necesare vieții. În proiect a fost introdus un PowerPoint cu rolul de a ne prezenta câteva statistici (câtă mâncare se aruncă anual, câtă mâncare este irosită în timpul sărbătorilor etc.), dar și un caz social (o fată din Africa căreia i-a fost oferită o nouă șansă).

De asemenea, ne-a fost arătat un film care să ironizeze oamenii bogați care spun că ajută persoanele înfometate din Africa, luând mâncarea celorlalți, dar nu dăruind din lucrurile lor. Pe baza acestui film ne-au fost puse întrebări despre cum am putea cu adevărat să-i ajutăm pe cei nevoiași, dar și cum am putea salva Africa. Ideile au fost variate, începând de la ducerea mâncării congelate acolo, până la aducerea oamenilor din Africa în România sau alte țări dezvoltate.

În concluzie, proiectul Eathink, realizat cu ajutorul profesorilor coordonatori Mimi Dumitrache și Blîndu Laura, a fost un proiect reușit, prin intermediul căruia în care am învățat că noi avem tot ce ne trebuie, dar ne dorim ultimele obiecte apărute, în timp ce alții nu au nici măcar mâncare și apă.

Articol scris de elevii Colegiului Național ,,Emil Racoviță” din București

Lasă un răspuns