Vizită de studiu în Senegal

 

În perioada 10 – 16 Decembrie 2016, în Senegal, la Dakar a avut loc întâlnirea pentru proiectul de educație pentru cetățenie globală  EAThink – Eat Local, Think Global la care au participat profesori din cinci  țări din Europa (Franța, Portugalia, Croația, Cipru, Romania) și Senegal.  România a  fost reprezentată de prof. Adriana Pietrăreanu  (Colegiul Economic, Buzău) și prof.Cătălina Neagu (Liceul din Otopeni).  Schimbul de experiență coordonat de ACRA – Italia, a avut loc la fundația ACRA,


Senegal și la școli din Dakar și Kebemer.

Africa, din nou! Întâi Zambia, acum Senegal. Total diferit de lumea noastră şi totuşi… Africa, continentul contrastelor: frumuseţe şi bogăţie, periferie şi sărăcie, istorie – tradiţii şi obiceiuri, mâncare specifică, hoteluri de lux, dar şi case pe ca

re cu greu le poţi numi aşa, multinaţionale şi ateliere manufacturiere, supermarketuri şi comerţ stradal, o cultură și o civilizație total diferite

Dar, pretutindeni ospitalitate, zâmbete, dialog, şcoli cu elevi dornici să înveţe, profesori dedicaţi, implicaţi nu numai în educaţie formală, ci şi în activitate non-formală, proiectul EAThink fiind parte din aceasta. În ciuda condiţiilor vitrege – lipsa apei, pământ arid, mult nisip, şcolile pe care le-am vizitat, implicate în proiect (SCAT URBAM, DAKAR şi KEBEMER) au realizat obiectivul principal (creșterea gradului de conștientizare a tinerilor asupra problemelor globale), au creat mini grădini pe care elevii le îngrijesc şi, cu mare mândrie, ni le-au arătat, ne-au explicat cum le-au făcut şi ce au sădit. „Elevii devin cetăţeni globali”, deviza sub care se derulează proiectul în Senegal, este justificată prin deschiderea pe care o manifestă elevii şi uşurinţa cu care ne-au vorbit despre realizările lor şi despre ceea ce vor face în viitor (la şcoala din Dakar). Vorbeam despre contraste… cu totul alta este situaţia la şcoala din KEBEMER (170 km distanța de Dakar)! Cu toate că sunt școli asemănătoare ca mărime -1000 elevi, înființate în aceeași perioadă (1967/1969), aceeași programă, diferența dintre ele este enormă în ceea ce privește condițiile în care funcționeză, situația familială a elevilor, posibilitățile lor, chiar dacă am întâlnit și la Kebemer aceiași elevi primitori, dornici de dialog, lăudați de profesorii lor pentru bucuria cu care vin la școală.

Un cuvânt special pentru Sara Marazzini – Italia, coordonatoarea vizitei de lucru din Senegal și lui Mamadou Danfakha, preşedintele fundaţiei ACRA – Dakar, cei care au avut grijă ca programul să fie complet, să realizăm toate obiectivele propuse: prezentarea activităților proiectului de către fiecare echipă, exemple de bună practică, lucru în echipă în cadrul atelierelor de educație pentru cetățenie globală împreună cu profesorii senegalezi, folosirea multi-disciplinarității la întocmirea Modulelor de învățare globală (GLM), amprenta ecologică a diferitelor tipuri de achiziții de alimente și de consum, cu indicații despre posibilități de reducere a impactului propriei amprente, prezentarea expoziției itinerante „Un nor de alimente” din România, teme de dezvoltare durabilă, vizita micro-grădinii din Dakar, stabilirea celor mai adecvate modalități pentru continuarea proiectului.

Aș mai adăuga un singur lucru, atmosfera pe tot parcursul vizitei de lucru în Senegal a fost extrem de plăcută, cu profesori dedicați, dornici să-și împărtășească experiența celorlalți, dornici să învețe de la ceilalți modalități noi de lucru cu elevii lor în vederea dezvoltării durabile la nivel global, elevi care trebuie să devină „cetățeni globali”, cum spune deviza celor din Senegal.

prof. Adriana Pietrăreanu, Colegiul Economic, Buzău – România

 

Lasă un răspuns